Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Care este programul celor două etape

Publicat: 29 mart. 2021, 12:42 Autor: Elena Arhiva
Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Care este programul celor două etape

De astăzi şi până pe 28 aprilie, părinţii copiilor care intră la toamnă în clasa pregătitoare pot depune dosarul de înscriere.

Părinţii pot depune cererile tip și actele necesare direct la şcoală sau le pot transmite prin e-mail unităţilor de învățământ. Cine nu este hotărât sau nu prinde loc în această etapă, se poate înscrie în a doua etapă, la sfârșitul lunii mai.

O noutate față de anii trecuți este aceea că evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului dispare pentru cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021. Este necesară doar recomandarea de la grădiniță. „Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În situația copiilor menționați, care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar,” potrivit metodologiei publicate, scrie edu.ro.

Pentru înscriere la clasa pregătitoare părinții vor avea nevoie și de avizul medicului de familie.

Citește și: Cum se va face școală în scenariul roșu. Ministerul Educației și cel al Sănătății au modificat ordinul comun

Părinții nu vor putea alege nici anul acesta o anumită învățătoare din școala în care își înscriu copiii. Concret, elevii vor fi repartizați aleatoriu în clasele pregătitoare, fie în ordinea alfabetică a numelor copiilor, fie prin tragere la sorți. Sunt eliminate, astfel, situațiile de clase în care foarte mulți părinți încearcă să își înscrie copiii, precum și segregarea copiilor.

Calendarul înscrierii în învățământul primar

17 martie: afişarea circumscripţiilor şcolare

18 martie: postarea modelului de cerere pe site-ul CJRAE/CMBRAE

19 martie: afişarea criteriilor specifice de departajare

22 martie – 27 aprilie: evaluarea psihosomatică

29 martie – 28 aprilie: prima etapă de înscriere

20 mai: afişarea rezultatelor

24 – 31 mai: a doua etapă de înscriere

4 iunie: afişarea rezultatelor

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 29 mart. 2021, 12:42 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×